marți, 24 martie 2015

autop(oe)sie

morticianul cu bisturiul în mână
și noi lângă el, împrejurul "cadavrului".

organismul de pe masă nu e doar suma părților sale
dar morticianului nu-i pasă

scoate și ne arată inima mortului din care țâșnește sânge
are o inimă mare, deci era omenos, zice

era deștept, zice
și pune creierul pe cântar.

nu vă vom învăța să nașteți
nu vă vom învăța să salvați
aici facem autopsii

luați bisturiul
înfigeți-vă ghearele profane în trupul cald.

tăiem în poezie
ca-n carne vie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu